Indicele de masă corporală (BMI) este din nou subiect de dezbateri intense, mulți experți susținând că această metodă este inadecvată pentru diagnosticarea obezității. Deși simplu de calculat, BMI nu face distincția între masa musculară și grăsimea corporală, ceea ce duce la erori în evaluarea sănătății. În schimb, procentajul de grăsime corporală oferă o imagine mai clară a riscurilor asociate cu bolile cardiovasculare. Paradoxal, soluția pentru această problemă s-ar putea afla într-un principiu descoperit de Archimede acum peste 2.000 de ani.
De ce este BMI insuficient?
BMI se calculează împărțind masa corporală (în kilograme) la pătratul înălțimii (în metri). În funcție de valoare, o persoană este clasificată ca subponderală, normoponderală, supraponderală sau obeză. Deși simplu și utilizat pe scară largă, BMI prezintă următoarele probleme:
- Nu distinge între masă musculară și grăsime corporală: O persoană cu masă musculară mare poate avea un BMI ridicat, dar un procentaj scăzut de grăsime, ceea ce nu indică probleme de sănătate.
- Supra- și subdiagnozează obezitatea: Studiile arată că până la 35% dintre bărbații cu un BMI în limite normale ar putea fi reclasificați ca obezi pe baza procentajului de grăsime corporală. În același timp, un sfert dintre cei cu un BMI ce indică obezitate sunt metabolici sănătoși.
- Nu este un predictor direct al bolilor: Riscurile cardiovasculare și alte probleme de sănătate sunt mai bine corelate cu procentajul de grăsime corporală decât cu BMI.
Cum poate Archimede să ajute?
În jurul anului 250 î.Hr., Archimede a rezolvat problema determinării densității coroanei regelui din Siracuza utilizând principiile hidrostaticii. Aceeași metodă poate fi aplicată pentru a calcula procentajul de grăsime corporală prin determinarea volumului corpului unei persoane.
Principiul lui Archimede afirmă că un obiect scufundat într-un fluid experimentează o forță de flotabilitate egală cu greutatea fluidului dislocat. În cazul unei persoane:
- Cântărirea pe uscat: Se măsoară greutatea corpului în condiții normale.
- Cântărirea sub apă: Persoana este plasată pe un scaun subacvatic atașat unei balanțe și se măsoară greutatea sub apă.
- Calcularea volumului corpului: Diferența dintre greutatea uscată și cea sub apă oferă forța de flotabilitate, care este utilizată pentru a calcula volumul corpului.
- Estimarea procentajului de grăsime corporală: Se folosesc densitățile cunoscute ale grăsimii și țesuturilor slabe pentru a calcula procentajul de grăsime.
Avantaje față de BMI
- Mai precis pentru evaluarea riscurilor de sănătate: Procentajul de grăsime corporală corelează mai bine cu riscurile cardiovasculare decât BMI.
- Evită clasificări eronate: Persoanele cu masă musculară mare sau distribuție diferită a grăsimii nu sunt incorect clasificate.
Limitări ale metodei subacvatice
Deși este mult mai precisă, metoda subacvatică este mai complexă și mai dificil de implementat decât calcularea BMI:
- Necesită echipament specializat și personal instruit.
- Nu este practicabilă pentru screening în masă.
- Poate fi inconfortabilă pentru participanți.
Perspective pentru viitor
Deși metoda subacvatică nu este perfectă, aceasta evidențiază limitele BMI și necesitatea unor abordări mai precise pentru evaluarea sănătății. În viitor, tehnologii mai accesibile, cum ar fi scanările DEXA (absorptiometria duală cu raze X), ar putea înlocui BMI ca standard pentru diagnosticarea obezității.
Concluzie
BMI, deși simplu și utilizat pe scară largă, nu este un indicator suficient pentru diagnosticarea obezității și a riscurilor asociate. Procentajul de grăsime corporală, calculat folosind principiile descoperite de Archimede, oferă o metodă mai precisă și mai utilă pentru evaluarea sănătății. Totuși, până la implementarea pe scară largă a unor metode mai avansate, este esențial ca profesioniștii din domeniul sănătății să nu se bazeze exclusiv pe BMI și să ia în considerare o gamă mai largă de factori pentru a evalua starea generală de sănătate a pacienților.
Comentariul va fi postat dupa aprobare