O echipă de cercetători de la Universitatea Utrecht din Olanda a dezvăluit noi informații surprinzătoare despre interiorul Pământului, care ar putea schimba înțelegerea noastră asupra mantalei planetare. Descoperirile, publicate pe 22 ianuarie în jurnalul Nature, se concentrează pe două formațiuni geologice masive, asemănătoare unor continente scufundate, situate la aproximativ 1.800 de kilometri sub suprafața planetei, în regiuni cunoscute drept „provincii de viteză seismică redusă” (LLSVPs). Aceste „super-continente” sunt amplasate într-un „cimitir tectonic” și par să sfideze teoria mantalei fluide și bine amestecate, acceptată până acum.
Reverberațiile Pământului dezvăluie structuri necunoscute
Studiul s-a bazat pe analiza oscilațiilor acustice generate de cutremure majore, care fac ca Pământul să vibreze precum un clopot uriaș. Aceste vibrații, numite unde seismice, permit cercetătorilor să investigheze structura internă a planetei. În urmă cu peste 25 de ani, cercetătorii au identificat primele semne ale acestor formațiuni subterane masive, localizate sub Africa și Oceanul Pacific. Totuși, abia acum se clarifică detalii importante despre natura acestor LLSVP-uri.
„Aceste două insule mari sunt înconjurate de un cimitir de plăci tectonice transportate acolo printr-un proces numit subducție”, explică Arwen Deuss, coautor al studiului. Subducția presupune deplasarea unei plăci tectonice sub alta, trimițând-o adânc în mantaua Pământului.
Un paradox seismic: unde sonore amplificate și disipate
Cercetătorii au analizat modul în care LLSVP-urile influențează undele seismice. Așteptările lor au fost contrazise: undele nu au fost atenuate, ci amplificate, ceea ce indică o compoziție diferită a acestor formațiuni. „Am descoperit că undele sonore erau foarte puternice în LLSVP-uri, dar mult mai slabe în regiunile reci ale cimitirului de plăci tectonice”, afirmă Sujania Talavera-Soza, coautoare a studiului. Aceasta sugerează că temperaturile ridicate nu sunt singura cauză a comportamentului anormal al undelor.
Compoziția minerală și rolul dimensiunii granulelor
Un element crucial al studiului a fost analiza compoziției minerale a LLSVP-urilor. Cercetătorii au descoperit că dimensiunea granulelor minerale este un factor semnificativ. În regiunile de subducție, granulele mici cauzează pierderi mari de energie în undele acustice, în timp ce granulele mai mari din LLSVP-uri indică o vechime mai mare și o rezistență crescută la curgerea mantalei.
Aceste descoperiri sugerează că LLSVP-urile sunt structuri mult mai vechi decât se credea inițial, având cel puțin 500 de milioane de ani, posibil peste 1 miliard de ani. Granulele mari conferă rigiditate acestor formațiuni, permițându-le să reziste mișcărilor de convecție din manta.
Implicații pentru evoluția Pământului și fenomenele geologice
Noile informații despre LLSVP-uri au implicații majore pentru înțelegerea evoluției Pământului. Aceste formațiuni influențează procesele care conduc la erupțiile vulcanice și la formarea munților. De exemplu, plumele mantalei, buzunare mari de material topit care urcă spre suprafață, par să se formeze la marginile LLSVP-urilor.
„Mantaua Pământului este motorul care determină aceste fenomene”, explică Deuss. „Înțelegerea LLSVP-urilor ne ajută să descifrăm istoria planetară și să anticipăm evenimentele geologice viitoare.”
Aceste descoperiri schimbă fundamental perspectivele asupra interiorului Pământului, sugerând că mantaua nu este la fel de fluidă și bine amestecată cum se credea. În schimb, ea conține structuri masive, stabile, care au supraviețuit milioane sau chiar miliarde de ani, modelând procesele care influențează întreaga planetă.
Comentariul va fi postat dupa aprobare