Universal revine cu o nouă abordare a „The Wolf Man”, clasicul din 1941, sub direcția lui Leigh Whannell, autorul apreciatului The Invisible Man (2020). Cu toate acestea, reboot-ul din 2025, lansat în România pe 24 ianuarie 2025, ratează șansa de a revitaliza franciza Universal Monsters și se pierde într-un șablon repetitiv caracteristic producțiilor Blumhouse.
Povestea: un horror de casă mai degrabă decât o dramă cu miză
Wolf Man (2025) își concentrează acțiunea asupra lui Blake (Christopher Abbott), un scriitor șomer care, împreună cu soția sa distantă, Charlotte (Julia Garner), și fiica lor Ginger (Matilda Firth), se întorc la ferma părintească din Oregon. Călătoria începe promițător, explorând trecutul traumatic al lui Blake – un copil crescut de un tată ex-militar paranoic care l-a expus unui mediu marcat de dispariții misterioase și povești despre vârcolaci.
După ce familia ajunge în Oregon, povestea se transformă într-un thriller de tip home-invasion. Blake este mușcat de o creatură misterioasă, iar dinamica filmului devine o luptă pentru supraviețuire împotriva unei amenințări care bate la ușă. Din păcate, tensiunea inițială se estompează, iar filmul eșuează să exploateze peisajele impresionante ale statului Oregon, preferând un decor restrâns care diluează orice atmosferă autentică de groază.
Personaje neconvingătoare și performanțe rigide
Christopher Abbott, un actor apreciat pentru dramele sale introspective, se simte ieșit din element în rolul lui Blake. Momentele în care ar trebui să emane furie animalică sau disperare sunt slabe, iar tranziția sa de la tată traumatizat la vârcolac este lipsită de convingere.
Julia Garner, cunoscută pentru roluri complexe în producții precum Ozark, oferă o interpretare inexpresivă în rolul Charlotte. Personajul său este superficial conturat, iar lipsa de chimie cu Abbott subminează credibilitatea relației lor. Matilda Firth, în rolul fiicei, Ginger, are momente adorabile, dar nu suficient de dezvoltate pentru a susține povestea.
O direcție dezamăgitoare pentru Leigh Whannell
Leigh Whannell, aclamat pentru modernizarea unor concepte clasice în The Invisible Man, pare să fi pierdut controlul creativ în Wolf Man. Filmul suferă din cauza influenței evidente a Blumhouse, ale cărei producții recente (precum Five Nights at Freddy’s și Exorcist: Believer) sunt criticate pentru superficialitate și lipsa de originalitate.
Scenariul ratează să echilibreze mitologia horror cu conflictul uman. În loc să fie o poveste despre un outsider care luptă pentru a fi crezut, Wolf Man devine o dramă domestică previzibilă, lipsită de profunzimea necesară pentru a rezona cu publicul.
Aspecte pozitive: machiaj și efecte practice
Unul dintre puținele puncte forte ale filmului este utilizarea machiajului practic pentru transformările lui Blake. Scenele de gore sunt bine realizate, oferind un strop de autenticitate care lipsește altor aspecte ale producției. Totuși, efectele speciale lasă de dorit, mai ales în comparație cu versiunea din 2010, care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun machiaj.
Un context dificil pentru horror-ul din 2025
Lansarea Wolf Man are loc într-un an excepțional pentru genul horror, cu filme precum Smile 2, remake-ul remarcabil al lui Robert Eggers pentru Nosferatu, și producții indie de succes precum Longlegs. În acest peisaj competitiv, Wolf Man nu reușește să iasă în evidență, pierzându-se în tipare obosite.
Concluzie: o oportunitate ratată pentru Universal Monsters
Wolf Man (2025) este o încercare mediocră de a reimagina un clasic, lipsindu-i originalitatea și atmosfera necesare pentru a revitaliza universul monștrilor Universal. Cu un scenariu slab, personaje neconvingătoare și o direcție artistică limitată, filmul lasă impresia unui potențial irosit.
Fanii horror-ului și ai francizei Universal Monsters vor trebui să aștepte alte încercări pentru o reînviere demnă de acest univers iconic.
Comentariul va fi postat dupa aprobare