Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar va susține miercuri, 27 martie, în plenul Parlamentului European, prezentarea rezultatelor proiectului european de cercetare și inovare DOORS – Developing Optimal and Open Research Support for the Black Sea. Finanțat prin programul Horizon 2020, proiectul este unul dintre cele mai extinse inițiative științifice coordonate de o instituție din România, cu un buget total de 9 milioane de euro.
Evenimentul are loc cu sprijinul europarlamentarilor Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, și Ștefan Mușoiu, membru al Comisiilor Europarlamentare de Transport. La dezbateri vor participa reprezentanți ai Comisiei Europene, inclusiv Charline Vitcheva, director general al Direcției Generale pentru Afaceri Maritime și Pescuit, precum și oficiali ai direcțiilor pentru Cercetare – Inovare, Afaceri Maritime și Rețele de Comunicare.
Un consorțiu european pentru cercetarea Mării Negre
Proiectul DOORS a fost derulat de un consorțiu format din 35 de organizații – universități, institute de cercetare și companii din 16 țări, printre care și consorții europene de infrastructură de cercetare (ERICs). Scopul principal a fost aprofundarea înțelegerii ecosistemului Mării Negre și integrarea acesteia în rețelele internaționale de cercetare.
În cadrul prezentării, membri ai consorțiului din Bulgaria, Grecia, Turcia, Irlanda și Regatul Unit vor detalia contribuțiile fiecărei instituții, iar studenți, doctoranzi și cercetători tineri vor expune experiențele dobândite în cadrul proiectului. Vor fi prezenți și reprezentanți ai firmelor high-tech specializate în tehnologie marină.
Trei piloni strategici pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre
Proiectul DOORS este structurat în jurul a trei direcții principale:
-
Acces deschis la date științifice despre Marea Neagră – a fost dezvoltat un portal centralizat, numit „Sistemul de Sisteme”, care integrează date din surse diverse – măsurători in situ, observații satelitare, modele numerice – oferind informații relevante privind dinamica Mării Negre. Campaniile desfășurate cu nava de cercetare „Mare Nigrum” au generat date științifice importante pentru regiune.
-
Accelerarea Economiei Albastre – au fost implementate programe pentru sprijinirea inițiativelor sustenabile și dezvoltarea antreprenoriatului în domeniul marin. Activitățile au inclus instruirea întreprinderilor mici, evaluarea serviciilor ecosistemice marine și constituirea unui grup de inițiativă dedicat promovării ideilor de afaceri responsabile.
-
Educație și consolidarea capacităților – proiectul a inclus acțiuni educaționale pentru formarea unei noi generații de cercetători, dezvoltarea unui program de master dedicat Mării Negre și lansarea unor inițiative de alfabetizare oceanică și știință cetățenească în statele riverane.
Perspectivele viitoare și integrarea rezultatelor în politici europene
Ultima parte a evenimentului va fi dedicată perspectivelor de cercetare la Marea Neagră, cu accent pe dezvoltarea unui Geamăn Digital al acesteia și continuarea sprijinului pentru o economie albastră sustenabilă. De asemenea, vor fi analizate soluții pentru reconstrucția ecologică a zonelor afectate de conflictele regionale, în special de războiul din Ucraina.
„Proiectul DOORS a reușit să își atingă și chiar să își depășească obiectivele, în pofida contextului internațional dificil. A fost un demers care a consolidat integrarea Mării Negre în comunitatea internațională de cercetare și a oferit o bază științifică solidă pentru dezvoltarea durabilă a regiunii”, a declarat prof. Adrian Stănică, director general GeoEcoMar și coordonator al proiectului.
Contextul și originea proiectului
DOORS a fost lansat ca urmare a adoptării Agendei Strategice de Cercetare și Inovare pentru Marea Neagră, document oficial al UE prezentat în mai 2019, în cadrul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Acest cadru strategic urmărește valorificarea durabilă a resurselor Mării Negre și a fost elaborat pe baza documentului „Burgas Vision Paper”, adoptat anterior în timpul Președinției bulgare.
Ulterior, Comisia Europeană a lansat un apel de finanțare dedicat implementării acestei agende, DOORS fiind unul dintre cele două proiecte selectate.
Comentariul va fi postat dupa aprobare