Legătura genetică dintre obezitatea la labradori și la oameni

Obezitatea este adesea privită ca rezultatul unor alegeri personale greșite, însă cercetările științifice arată că realitatea este mult mai complexă. Factorii genetici joacă un rol semnificativ în predispoziția la creșterea în greutate, atât la oameni, cât și la animale. Un studiu recent realizat pe Labradori retrieveri a descoperit că aceleași gene asociate cu obezitatea la câini sunt implicate și în creșterea în greutate la oameni. Aceste descoperiri oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care biologia influențează apetitul și reglarea greutății.

Conexiunea genetică dintre câini și oameni

În cazul oamenilor, predispoziția genetică pentru obezitate este estimată între 40% și 70%, ceea ce înseamnă că, deși dieta și exercițiile fizice joacă un rol important, o parte semnificativă a variației în greutate este determinată de moștenirea genetică.

Pentru a investiga acest aspect la câini, cercetătorii au analizat ADN-ul a sute de Labradori retrieveri al căror apetit excesiv i-a făcut o rasă ideală pentru acest tip de studiu. După mai bine de un deceniu de colectare și analiză a datelor, rezultatele au fost impresionante: primele cinci gene legate de obezitate la labradori au fost identificate și în studiile privind obezitatea umană.

Această descoperire nu este surprinzătoare. Atât câinii, cât și oamenii au evoluat pentru a gestiona perioade de abundență și lipsuri alimentare, ceea ce a favorizat dezvoltarea unor mecanisme care încurajează consumul de alimente și stocarea grăsimilor în corp.

Rolul genei DENND1B

Una dintre cele mai importante descoperiri a fost legată de DENND1B, o genă asociată cu predispoziția la obezitate la Labradori. Câinii care purtau o variantă specifică a acestei gene aveau, în medie, cu 8% mai multă grăsime corporală. Aceeași genă există și la oameni, însă impactul său asupra greutății umane a fost considerat neglijabil – până acum.

Cercetătorii au descoperit că DENND1B influențează modul în care creierul reglează foamea și consumul de energie, prin efectul său asupra leptinei, un hormon produs de celulele adipoase. Cu cât corpul are mai multe grăsimi, cu atât produce mai multă leptină.

Leptina activează receptorii melanocortinici din creier, reducând foamea și stimulând consumul de energie. Acest sistem funcționează astfel încât să încurajeze alimentația în perioade de foamete și să limiteze consumul de hrană atunci când organismul are rezerve suficiente.

Noua cercetare a arătat că DENND1B este produs alături de receptorii melanocortinici și modifică modul în care aceștia semnalizează sațietatea. Deși acest mecanism nu este încă un țintă principală pentru tratamentele anti-obezitate, există deja medicamente care acționează asupra receptorilor melanocortinici, ceea ce face ca această descoperire să fie promițătoare pentru viitoarele terapii.

Apetitul: Factorul cheie al obezității genetice

Cercetătorii au evaluat și comportamentele alimentare ale câinilor implicați în studiu, folosind chestionare completate de proprietari. Rezultatele au arătat că Labradorii cu risc genetic ridicat pentru obezitate:

• Aveau un apetit crescut, cerând mereu hrană și căutând resturi.
• Tindeau să mănânce excesiv, având un autocontrol redus.
• Erau mai insistenți în căutarea hranei, ceea ce făcea gestionarea greutății mai dificilă.

În schimb, câinii cu risc genetic scăzut au rămas slabi, chiar și atunci când proprietarii nu au fost stricți cu dieta și exercițiile lor fizice.

Paralele între câini și oameni

Aceste descoperiri au implicații clare și pentru oameni. Așa cum unii Labradori sunt genetic predispuși să caute mereu hrană, unii oameni moștenesc gene care îi fac să simtă foamea mai des, să poftească alimente bogate în calorii și să aibă dificultăți în a se abține de la mâncare.

Aceste rezultate contrazic percepția comună potrivit căreia persoanele slabe au o voință mai puternică. În realitate, cercetările sugerează că persoanele cu o greutate sănătoasă pot pur și simplu să experimenteze mai puțină foame, ceea ce le face menținerea greutății mult mai ușoară.

Avantajul evolutiv al apetitului crescut

Un aspect interesant descoperit de cercetători a fost că câinii ghizi aveau un risc genetic și mai mare de obezitate decât Labradorii de companie. Acest lucru sugerează că mecanismul genetic care stimulează pofta de mâncare a fost selectat în timp deoarece câinii mai motivați de hrană sunt mai ușor de antrenat.

„Îmi plac acești câini”, spune Chris, un proprietar de Labrador. „Pentru că sunt foarte ușor de dresat – ar face orice pentru un biscuit.”

Această observație sugerează că genele care determină un apetit ridicat au fost favorizate de-a lungul generațiilor deoarece ofereau un avantaj funcțional.

Implicațiile pentru gestionarea obezității

Înțelegerea bazei genetice a obezității la câini și oameni oferă perspective importante asupra modului în care putem gestiona mai bine greutatea corporală. Pentru cei care sunt predispuși genetic la obezitate, menținerea unei greutăți sănătoase necesită o atenție constantă:

• Restricționarea porțiilor de mâncare pentru a preveni supraalimentarea.
• Evitarea tentațiilor alimentare și crearea unui mediu care să nu încurajeze mâncatul compulsiv.
• Controlul strict al dietei pentru a preveni efectele unui apetit exagerat.

Aceste descoperiri subliniază faptul că obezitatea nu este doar o problemă de voință, ci și de biologie. În viitor, tratamentele pentru obezitate ar putea viza modificarea semnalelor de foame în loc de a insista doar pe restricții alimentare și exerciții fizice – o strategie care nu ia în considerare diferențele biologice în percepția foamei și metabolismul.

Prin studierea obezității la câini, cercetătorii speră să dezvolte noi abordări pentru combaterea creșterii în greutate la oameni. Indiferent dacă este vorba despre un Labrador care cerșește un biscuit sau o persoană care se luptă să își controleze apetitul, impulsul biologic de a mânca este profund înrădăcinat. Înțelegerea acestui fapt ar putea duce la strategii mai eficiente și mai empatice pentru gestionarea obezității.