Anul acesta, 20 de femei de succes din România au sărbătorit Ziua Internațională a Femeii într-un mod special. Evenimentul „Masa Care Unește”, organizat de Bloom The World și Magic Maker Communication, a reunit femei puternice, cu un impact semnificativ în comunitate, și tinere aflate la început de drum din programele de sprijin oferite de SOS Satele Copiilor. Acest brunch a fost o oportunitate pentru tinere de a primi sfaturi, de a cunoaște modele de succes și de a-și construi o perspectivă clară asupra viitorului lor profesional și personal.
Lideri inspiraționali la „Masa Care Unește”
Conceptul evenimentului a fost acela de a aduce împreună femeile care schimbă România în prezent cu cele care vor construi viitorul. Cele 20 de invitate provin din diverse domenii, de la business și mass-media, până la antreprenoriat și industria artistică.
Printre participante s-au numărat Laura Cosoi, Ada Condeescu, Andreea Bănică, Corina Caragea și Alexandra Ușurelu, ambasadoare SOS Satele Copiilor, alături de reprezentante ale unor companii de renume precum Ioana Chereji (UNTOLD), Diana Șucu (Fundația Mobexpert), Lucia Antal (PRO TV), Loredana Apreutese (International Alexander), Andreea Anghel (Beiersdorf), Andrada Busuioc (Sphera Group KFC), Claudia Ivan (Penny), Daniela Ene (Vel Pitar), Briana Baciu (Chic Chic), Virginia Oțel (Garanti), Mihaela Enache (Unicredit), Daniela Urban (Fabrica de Cartoane), Luciana Olar (CRFIR 7 Centru Alba Iulia), Diana Podaru (SOS Satele Copiilor) și Florentina Nanu (SOS Satele Copiilor).
„Masa nu este doar un prilej de a împărtăși povești și experiențe, ci și o oportunitate de a ne aduna împreună, în semn de solidaritate și respect pentru ceea ce femeile fac zi de zi – în familie, în carierele lor, în comunități și în societate. Evenimentul de astăzi este o ocazie de a pune în valoare aceste eforturi și de a oferi sprijin tinerelor aflate la început de drum. Fiecare femeie este un pilon al comunității și, prin acest brunch, dorim să le oferim un spațiu de recunoaștere și inspirație, construind o lume în care fiecare femeie își poate trăi viața cu demnitate și respect”, a declarat Alexa Vîlcan, Director General Bloom The World.
Networking, ateliere florale și conversații motivaționale
Brunch-ul a avut loc în grădina complexului UNDA Open Possibilities, pe malul lacului Băneasa, oferind un cadru relaxat pentru interacțiune și inspirație. Pe lângă sesiuni de networking, invitatele au participat la ateliere de aranjamente florale, iar tinerele din programele SOS Satele Copiilor au avut ocazia de a discuta direct cu femei care și-au construit cariere de succes. Aceste întâlniri le-au oferit modele pozitive de urmat și le-au încurajat să își urmeze visurile cu încredere.
„A fi împreună la o masă a bucuriei este o experiență valoroasă atât pentru tinerele din programele SOS Satele Copiilor, cât și pentru noi. Prin acest eveniment, le oferim un spațiu de învățare și inspirație, unde pot descoperi modele de succes și oportunități pentru viitor. Le mulțumim doamnelor prezente pentru dorința de a împărtăși din experiențele lor profesionale și personale și suntem mândri de tinerele noastre, care au un potențial extraordinar”, a adăugat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.
Un proiect Bloom The World și Magic Maker Communication
„Masa Care Unește” este un proiect organizat de Bloom The World și Magic Maker Communication, parte din grupul UNTOLD Universe.
„Acest eveniment demonstrează că, atunci când oamenii potriviți se reunesc, pot crea împreună un impact real. La Magic Maker Communication ne dorim să construim evenimente care inspiră, creează conexiuni autentice și generează schimbări pozitive în comunitate. Uneori, o mică experiență sau un gest de susținere pot deveni punctul de plecare pentru un viitor mai bun. Împreună, reușim să oferim acestor tinere sprijinul de care au nevoie”, a declarat Mădălin Nițiș, General Manager Magic Maker Communication Group.
Despre Bloom The World
Bloom The World promovează tradițiile românești și sustenabilitatea prin evenimente inovatoare. Fondată în 2019 de antreprenoarea Alexa Vîlcan, organizația a organizat mese spectaculoase în locații unice, precum Peștera Meziad și Masivul Muntele Mic. Pe 1 septembrie 2025, Bloom The World va organiza la Alba Iulia cel mai mare eveniment gastronomic din lume, cu 10.000 de participanți, promovând cultura și tradițiile românești la nivel global.
Despre Magic Maker Communication
Magic Maker Communication este o agenție de comunicare, parte a grupului UNTOLD Universe, specializată în PR, strategie de brand, relații media și organizare de evenimente. Agenția dezvoltă proiecte care aduc împreună comunități și lideri de opinie, generând schimbări pozitive în societate.
Comentariul va fi postat dupa aprobare