Lansarea satelitului Sputnik 1 în 1957 a marcat începutul erei spațiale – și, implicit, apariția primului deșeu spațial. De atunci, numărul obiectelor aflate pe orbită a crescut exploziv, depășind 28.000, dintre care peste 11.000 sunt sateliți activi, majoritatea parte din megaconstelații comerciale precum Starlink sau Kuiper.
Acești sateliți sunt, conform regulilor curente, dezintegrați în atmosferă la finalul misiunii, după aproximativ 25 de ani. Procesul este considerat eficient pentru curățarea orbitei, dar vine cu un cost ascuns: impactul atmosferic și climatic al particulelor rezultate în urma arderii lor.
Ce înseamnă arderea sateliților pentru atmosferă?
Cercetările recente sugerează că, până în 2033, deșeurile provenite din reintrarea în atmosferă a sateliților ar putea introduce anual aproximativ 3.500 de tone de aerosoli în atmosferă. Aceste particule fine pot reflecta sau absorbi lumina solară, influențând echilibrul termic al Pământului. Compoziția lor variază, dar printre cele mai preocupante se numără oxizii de aluminiu și azot, substanțe cunoscute pentru potențialul lor de a deteriora stratul de ozon.
De altfel, studii din 2023 au identificat pentru prima dată metale precum aluminiu și litiu în stratosferă, provenite din arderea componentelor spațiale, inclusiv a treptelor de rachetă.
Posibilitatea reapariției găurii din stratul de ozon
Stratul de ozon, care protejează planeta de radiațiile ultraviolete dăunătoare, a fost grav afectat în secolul trecut de emisiile de CFC-uri. Deși Protocolul de la Montreal (1987) a dus la eliminarea treptată a acestor substanțe, regenerarea completă a stratului de ozon este estimată abia în 2066.
Oxizii de aluminiu generați de arderea sateliților au efect catalitic în descompunerea ozonului, ceea ce înseamnă că pot reactiva un proces distructiv despre care omenirea credea că este sub control. Mai grav, aceste particule pot persista în stratosferă zeci sau chiar sute de ani, spre deosebire de poluanții convenționali care se dispersează mai rapid.
Dilema sustenabilității spațiale
Creșterea activității spațiale vine cu beneficii importante – internet global, observații meteorologice avansate, comunicații rapide – dar și cu riscuri emergente care, deocamdată, nu sunt suficient reglementate sau monitorizate. Cu peste 60.000 de sateliți estimați în orbită până în 2030, problema este departe de a fi una marginală.
Dacă istoria ne-a învățat ceva, este că reversul progresului tehnologic nereglementat poate însemna decenii de efort pentru remedierea daunelor. Criza ozonului și schimbările climatice generate de combustibilii fosili stau mărturie.
Ce urmează?
Deocamdată, nu există alternative viabile la metoda actuală de dezintegrare atmosferică a sateliților. Dar cercetătorii subliniază nevoia urgentă de monitorizare, reglementare și inovație tehnologică pentru a evita repetarea greșelilor trecutului.
Pe termen scurt, industria spațială are o contribuție redusă la încălzirea globală și distrugerea stratului de ozon. Însă expansiunea accelerată a activităților din orbită ne obligă să luăm în serios impactul invizibil al resturilor spațiale asupra planetei. Ignorarea acestui aspect ar putea costa scump generațiile viitoare.
Comentariul va fi postat dupa aprobare