TVR anunță grila electorală și dezbaterea finală pentru alegerile prezidențiale din 2025

Bogdan Chirea
0


Televiziunea Română a organizat marți, 26 martie 2025, o întâlnire între reprezentanții candidaților la alegerile prezidențiale, conducerea instituției și echipa editorială implicată în proiectul de mediatizare a campaniei. Evenimentul marchează debutul oficial al pregătirilor pentru reflectarea campaniei electorale, care se va desfășura în perioada premergătoare primului tur de scrutin, programat pentru 4 mai.


În cadrul reuniunii, reprezentanții TVR au prezentat oferta editorială dedicată campaniei și au organizat tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de participare a candidaților la dezbaterile electorale.


Unul dintre principalele anunțuri a fost stabilirea datei pentru dezbaterea finală dinaintea primului tur. Aceasta va avea loc pe 29 aprilie 2025, de la ora 21:00, și va fi transmisă în direct pe canalele TVR1, TVR INFO, TVR Internațional și TVR MOLDOVA.


„TVR oferă tuturor competitorilor electorali spațiu de exprimare. Ne bucurăm să facem acest lucru și sperăm ca la dezbateri să participe toți candidații”, a declarat Dan Cristian Turturică, Președinte-Director General al Televiziunii Române.


Sub sloganul „Tu votezi România”, TVR va reflecta campania electorală printr-o serie de emisiuni și formate dedicate, difuzate pe toate canalele sale. Producțiile vor include atât emisiuni informative și dezbateri moderate de jurnaliști TVR, cât și materiale video puse la dispoziție de echipele de campanie ale candidaților.


Programul difuzărilor

  • TVR 1: Începând cu 7 aprilie, de la ora 12:00 vor fi difuzate emisiuni de promovare electorală, iar de la ora 18:15, dezbateri moderate de Marian Voicu și Ramona Avramescu.

  • TVR 2: Din 4 aprilie, vor fi inserate grupaje informative electorale în cadrul Telejurnalului de la ora 12:00 și emisiunii „Ora de știri” de la ora 18:00.

  • TVR INFO: Canalul de știri al televiziunii publice va difuza, de luni până joi, de la ora 21:00, dezbateri electorale cu participarea candidaților, susținătorilor sau analiștilor politici. Emisiunile vor fi moderate alternativ de jurnaliștii Ștefan Onică, Loara Ștefănescu, Claudiu Lucaci și Roxana Zamfirescu. De asemenea, vor fi transmise grupaje de informații electorale și emisiuni tematice fără prezența candidaților.

  • TVR Internațional și TVR MOLDOVA: Aceste posturi vor prelua integral emisiunile de promovare și dezbaterile difuzate pe TVR 1 și TVR INFO.


Conform anunțului oficial, toate emisiunile dedicate campaniei vor fi gratuite pentru candidați, în conformitate cu statutul de serviciu public al Televiziunii Române, care își asumă misiunea de a oferi o informare corectă, echidistantă și accesibilă tuturor cetățenilor.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!