Alex Cozma, în căutarea unui obiect de colecție cu valoare istorică în noul episod „Vânătorii de comori: România”

Bogdan Chirea
0


Seria docu-reality „Vânătorii de comori: România” continuă marți, 15 aprilie, de la ora 21:00 pe HISTORY Channel, cu episodul al treilea din sezonul al doilea, intitulat „Din mâini faimoase”. Invitatul acestui episod este Alex Cozma, cunoscut creator de conținut online și fondatorul canalului de YouTube „Atenţie, Cad Mere!”, care a atras până în prezent peste 1,18 milioane de abonați.


Cozma, în vârstă de 35 de ani, le cere vânătorilor de comori să-i găsească un obiect care a aparținut unei personalități celebre. Astfel, echipa formată din Liviu, Dan, Teo și Gabi pornește în căutarea unor piese rare, precum autografe valoroase, obiecte personale ale unor figuri emblematice sau artefacte cu încărcătură istorică. 


În acest episod apar mașina lui Ilie Năstase, ceasul de buzunar al Regelui Carol, catalogul școlar al lui Ion Creangă și costumul de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, episodul îl include pe expertul Damian Anfile, teolog și istoric, cunoscut și pentru prezența sa în mediul online.


Sezonul al doilea al emisiunii aduce cinci episoade noi în luna aprilie, fiecare cu provocări diferite. Dealerii de obiecte vintage Liviu Andrei, Gabi Badea, Dan Greere și noua membră a echipei, Teo Cosma, au câte 48 de ore pentru a satisface cerințele fiecărui client. Aceștia explorează piețe de vechituri și colecții private, negociază și analizează riscuri pentru a găsi piesele potrivite.



„Vânătorii de comori: România” pune accent pe obiecte cu semnificație istorică și de colecție, explorând bucuria descoperirii și adrenalina negocierii. Printre invitații speciali ai finalului de sezon se numără actorul Andrei Aradits și Mirona Noru, Manager al Casei Capșa.


Sezonul inaugural al seriei a fost lansat în mai 2023 și a cuprins șase episoade. Atât primul sezon, cât și cel de-al doilea sunt produse de Paprika Studios, companie de producție activă în Europa Centrală, Europa de Est și Țările Baltice, cunoscută pentru producțiile sale de divertisment și reality TV. Cei patru membri ai echipei de vânători de comori operează două magazine Liquid Money, în Sibiu și București, specializate în obiecte de colecție.

Trimiteți un comentariu

0Comentarii

Comentariul va fi postat dupa aprobare

Trimiteți un comentariu (0)

#buttons=(Am înțeles!) #days=(30)

Acest website folosește cookie-uri pentru a optimiza experiența de navigare. Vezi
Ok, Go it!